Parfumul inocenţei…

 

 

”Pot să fiu egoistă şi să zic că nu sunt dependentă de nimic, când defapt, sunt dependenta de viaţă!”

 

În unul dintre posturile anterioare am amintit de începerea şcolii, dar, iată! Timpul tace şi trece. Trece la fel de repede ca roua unei dimineţi de primavară, ca firul unei ape curgătoare. După lungi nopţi nedormite şi îngrozitoare frământări interioare, iată că a sosit şi mult dorita vacanţă. Clipele, secundele, minutele s-au transformat în zile, săptămâni, luni. Toate acestea s-au unit şi au făcut ca încă un an să-şi cearnă filele unei poveşti impresionante, care a trecut, dar care a lăsat gravat în sufletele noastre experienţe şi trăiri unice. Perioada în care cei care acum ne sunt apropiaţi ne numeau boboci, a trecut şi ea. Am crescut. Aşa cum se spune: tot ce e frumos repede trece, aşa a dispărut şi unicul an al clasei a 9-a despre care vă tot vorbeam.

Timpul distracţiei a revenit! Şi totuşi… a rămas o urmă de regret. Oare e normal ceea ce se petrece? Poate da, poate nu, pentru că dorul de cei dragi abia acum se simte. Prieteniile legate timp de un an, convieţuirea cu noii colegi, te fac ca lipsa lor sa-ţi lase un gol lăuntric. Un gol în suflet, în viaţă, un gol imens existenţial.

Sentimente de tristeţe, dar şi de bucurie ne inundă acum sufletele. Deşi încă un an a plecat pe nesimţite, acum ne bucurăm de răgazul ce ne este acordat distracţiei.  Viaţa pe meleaguri străine pare extrem de diferită faţă de cea de pe tărâmul natal, România. Italia constituie paradisul unei alte lumi, în care e loc de ideal şi idealuri! O vacanţă de vis în minunatul ţinut al legendarei Rome, ne purifică atât trupul cât şi sufletul, căci aceste locuri şi edificii memorabile au o impresionantă contribuţie în creşterea şi în  dezvoltarea noastră intelectuală şi spirituală!

Viaţa e frumoasă! Merită să devenim dependenţi de ea!

I need a doctor!

Lucrările filosofice nu-şi mai au rostul… viaţa îşi pune amprenta. Visează, căci atunci când te trezeşti, te prăbuşeşti! Te prăbuşeşti într-o lume fără instrucţiuni. Crezi că reuşeşti să răzbeşti? Ei bine NU! Când ai impresia că totul merge bine, te năpădesc visele. Restul il ştii…!

Vieţii nu-i da totul! Nici măcar ceea ce-ţi cere. Fii egoist şi spune NU! Trăieşte şi zâmbeşte!

Nu vei găsi niciun succes la preţ redus!

Trecut-au luni, trecut-au zile, până am putut să realizez cu adevărat care sunt lucrurile care contează , cele pentru care merită să luptăm în imensul estuar al realităţii. Şi totuşi… concluzionăm adesea că realitatea este cea care ucide, în care predomină doar o imensă iluzie a idealului, în care nimic nu e ceea ce pare.

Dar de ce să ne lăsăm cuprinşi de probleme şi ganduri înnegrite?! De ce să lăsăm ca viaţa să-şi  croiască propriul  destin ocolindu-ne pe noi?? Este un lucru cert că la început ne înşelăm în privinţa oricărui detaliu, a oricărei persoane, a oricărei iluzii, dar tot ceea ce merită este să zâmbim! Căci un zâmbet, poate însemna mai mult decât orice. Zâmbetele deschid porţi, trec obstacole şi depăşesc orice limită.

Să trăim prezentul, lăsând trecutul şi excluzând viitorul, dându-i putere fiecărei zile să conteze, să concureze cu noi înşine,  să se afirme şi să ne încânte cu frumuseţea şi  gingăşia emanată de ea. Să încercăm neîncetat să poposim în vaporul viselor, învăţând să preţuim lucrurile mici, dar cu un puternic impact emoţional, căci din când în când, dar nu prea des, lucrurile vorbesc de la sine, şoptindu-ne neîncetat, cu glasul lor suav, că uneori suntem curioşi doar să gustăm, iar alteori nu ne mai săturăm…

P.S.Lasă în urmă trecutul şi ia-o de la capăt! De ce să începi ceva ce ştii sigur că  se termina?! Cauze suspecte…

Aşa trec zilele…

Opinia personală raportată la timp, la un om călător prin istorie, la o viaţă plină de sacrificii şi la tot ceea ce înseamnă trecut şi viitor. Prezentul este indivizibil între două epoci ale existenţei.

Privim în trecut cu  deosebite regrete pentru zecile, sutele sau chiar miile de ocazii pe care le-am avut şi pe care le-am lăsat să ne scape printre degete…poate trebuia să facem mult mai multe…poate să ne implicăm mai mult sau să ne dorim şi să luptăm pentru a ne creea un altfel de viitorul… dar azi, regretele nu-şi mai au rostul!

Astăzi, ori de câte ori privim în trecut, amintirile ne copleşesc. Sunt cele care ne înseninează şi ne întristează viaţa, prin puterea cu care sunt înzestrate şi pe care o au asupra noastră.

Viitorul… un ecou al singurătăţii, un vis neîmplinit şi un mister nedesluşit… sunt doar câteva caracteristici ale misterioaselor taine pe care ni le rezervă. De aceea, pentru un viitor strălucit, e nevoie de vise, ţeluri, idealuri, de dorinţă, ţintă şi speranţă. De speranţa că într-o zi toţi vom tinde spre perfecţiune, spre ceva mai bun, spre o raza de speranţă…!

Oameni ‘fantastici’!

        Traim intr-o lume bogata-n vietuitoare…Planeta este populata de mii si mii de specii de plante, animale si oameni. Despre cei din urma spunandu-se ca ar fi superiori celorlalte categorii…

        Mai tot timpul ne confruntam cu abateri de la aceasta regula si observam ca in zadar Dumnezeu l-a creat pe om intelectual si superior, deoarece acesta tinde spre inferioritate…

        Viata, ne ofera posibilitati greu de ratat si oameni greu de uitat; insa nu stim sa profitam de nicio oferta. Realizam prea tarziu sansele oferite si ne resemnam prea usor  cu gandul pierderii lor. La fel si oamenii de langa noi.Uneori vin, iar alteori pleaca…dar unii pleaca, lasand rani adanci in urma, sapate in sufletele noastre, rani, care poate n-ar fi trebuit sa existe niciodata. Oameni in care ai incredere si care te dazamagesc cand te astepti mai putin, oameni  in care iti pui toata nadejdea…cei mai importanti…cu adevarat importanti in viata oricui…toti! Chiar pentru toti ajungi sa nu mai insemni nimic…Dar cel mai dureros nu este lucrul acesta,ci faptul ca realizezi inca o data puterea cu care au fost inzestrati…aceea de a da nastere,iar apoi de a te ucide incet, incet!

Romania de azi!

„Ucisi de talonul de pensie…”.

Traim intr-o tara lipsita de interese, o tara a nimanui. Fiecare traieste doar pentru el, pe cont propriu. Traim si totusi murim lent, ajutati fiind de marii nostri conducatori.In fiecare ora, la televizor, ne este prezentata situatia critica…problemele…dar nimeni nu face nimic.Pentru nimeni nu contam. Incercam singuri sa ne facem dreptate, dar  nu reusim niciodata. Pentru ca soarta sa ni se schimbe, e nevoie de putin interes si staruinta.Sa contribuin fiecare la cladirea unei caramide in dezvoltarea tarii si sprea a avea o viata mai buna. Nu va lasati invinsi!